La Muzeul de Artă Craiova

Expoziția:

Dealuri și cîmpii.

Ion Țuculescu și Horia Bernea – antropogeografii atavice

3 noiembrie 2015 – 13 martie 2016 

 

Expoziția afirmă că, prin intermediul peisajului, putem afla modul în care propaganda anilor 1960-1970 era, fie acceptată, fie sabotată de către artiști.

”Peisajul”, ca temă, se înscria pe de o parte în ”patrimoniul” propagandistic al Partidului, susținea discursul naționalist de tipul ”Cântarea României”, dar pe de altă parte, exprima și un tip de naționalism care preceda (și sfida!) comunismul, insinuând spiritualitatea religioasă, amendată atât de dramatic în epocă.

Se urmărește, așadar, observarea artiștilor în contextul ideologic al epocii în care au creat și nu într-o cheie idealizată, pur estetică. ”Dialogul” sau, mai degrabă ”dialectica” propusă în această expoziție prin așezarea alături, ori – după caz – în opoziție a celor doi artiști are ca scop atât urmărirea temei peisajului (politic), prin intermediul lui Țuculescu și a lui Bernea, cât și observarea felului în care cei doi au ”atacat” tema. ”Temă” care, după cum se știe, reflectă tensiuni și contradicții prezente și astăzi.

Dealuri și cîmpii este preponderent despre peisaj - anume despre peisajele din jurul anilor 1960-1970, semnate de pictorii Ion Țuculescu și Horia Bernea. Nu e despre orice formă de relief, despre munți, mări, fluvii sau peșteri, nu e despre o grupare artistică și nici despre un eveniment anume, bine demarcat. (…) Ion Țuculescu și Horia Bernea sînt plasați aici în contextul istoric, politic, cultural și epistemologic al acelei perioade, pentru a vedea cum „peisajul” a devenit un motiv simbolic încărcat ideologic, spiritual și  existențial. Întotdeauna, fie că este vorba despre  opera lui Ion Țuculescu sau de opera lui Horia Bernea, lucrările acestora au fost abstrase din istoria propriu-zisă și plasate exclusiv în istoria artei, studiate în mediul de laborator al „autonomiei esteticului” (…) Miza acestei întreprinderi este una provocatoare și totodată ingrată: aceea de a decoperta și de a etala un moment-cheie din articularea noii retorici vizuale româniste, în jurul anului 1965, care -distilată și rafinată - s-a perpetuat pînă tîrziu în anii 2000. ...”(Erwin Kessler, curator)

În expoziție vor fi prezentate, pentru prima oară în această formulă, 20 de tablouri semnate de Ion Țuculescu (3 din patrimoniul MARe și 17 din patrimoniul MAC) și 15 tablouri de Horia Bernea (din patrimoniul MARe). Alături de ele, și într-o legătură asumată, vor fi prezentate trei covoare tradiționale din colecția privată a lui Ion Țuculescu, aflate astăzi în patrimoniul Muzeului de Artă Craiova.

În cadrul vernisajului va fi lansat volumul omonim, semnat de Erwin Kessler (postfațat de Cătălin Davidescu), apărut la Editura Vellant - un comentariu avizat asupra temelor naționalismului, patriotismului și folclorului, a spiritualității și a comunismului, și asupra felulului în care acestea sunt reprezentate și redate în ”totemul” dealurilor lui Bernea sau în cîmpurile de ”ochi” ai lui Țuculescu.

La vernisaj și la lansare vor vorbi Erwin Kessler, curator, (MARe), Emilian Ștefârță manager (MAC), Mihaela Velea (MAC) și Cătălin Davidescu.

 

Pentru mai multe detalii, consultați și pagina de facebook a evenimentului.