AUTOR: Nicolae Grigorescu

 

TITLU: Cap de fată

 

DATARE: Nedatat

 

TEHNICĂ: Ulei pe lemn

 

 

 

DESCRIERE:

Portret bust al unei adolescente, iradiind pe un fundal întunecat, parcă izbit de o rafală de lumină, ceea ce-i conferă portretului o uluitoare senzație de carnație, de piele translucidă de porțelan, cu irizații roz. Fata e reprezentată semi-profil în centrul compoziției. Pe cap poartă un batic alb, legat în creștet, bluză albă și un șal gri argintiu pe umeri.Portretul e pictat deosebit de minuțios, cu trăsături armonioase, clasice, are grație, bărbia ușor ridicată într-un gest semeț. E pictat ușor îmbujorat, sub batic se vede părul castaniu deschis, ochi negrii, expresivi și melancolici. Are o anume seninătate ca o icoană profană, exprimă delicatețe și mister. Fundalul are rafinate tonuri de gri, partea de jos a compoziției e pictată frământat,liber în tehnica froti-ului.