AUTOR: Nicolae Grigorescu

 

TITLU: Căpițe

 

DATARE: Nedatat

 

TEHNICĂ: Ulei pe lemn

 

 

 

DESCRIERE:

Peisaj derulat pe orizontală, trist, mohorât,ce are atmosfera crepusculară a unei înserări. Compoziția e împărțită în două planuri, terenul plat, arid, umbră naturală pe care se citesc două căpițe, ca un cuplu primordial,ca două siluete singuratice. Următorul plan e câmpul galben - sienă naturală și umbra orizontului, plată, fără relief. Cerul e pictat curajos cu ecleraje în zona căpițelor cu accente violet plumburiu în partea de sus, și are o cromatică ce anunță apropierea furtunii. În zona căpițelor lucrarea e luminată de blicuri de alb, dispus gros. Compoziție melancolică, atmosferă de tristețe de toamnă târzie. Aici e vădită preocuparea artistului pentru accentuarea expresivității cromatice de aceea a și adoptat o compoziție simplificată. Partea de peisaj e pictată cu tușe reținute, orizontale, în timp ce cerul e realizat liber, cu diferite sensuri de pensulație.