AUTOR: Iosif Iser

 

TITLU: Arlechin

 

DATARE: 1938

 

TEHNICĂ: Ulei pe carton

 

 

 

DESCRIERE:

Portret compozițional, reprezentând un arlechin așezat pe un scaun, îmbrăcat într-un costum viu colorat, în romburi, cu colanți și pe cap purtând o pălărie. Are o atitudine ușor aplecată dar privește frontal, în poziție contrapost cu mâna dreaptă în șold și mâna stângă pe genunchi. În al –II-lea plan e reprezentată o masă cu o vază albastră. Cromatica e rece ,în tonuri de gri, tușe nervoase dar diluate, fără materie picturală. Portret trist dezvăluind condiția ingrată a arlechinului de a aduce bună dispoziție în orice situație s-ar afla. Lucrarea reprezintă starea anterioară a unei reprezentații, adevărata natură a arlechinului care nu e cea afișată.