Mobirise

Constantin Flondor - se compară ...

06.11.2020 – 28.02.2021 

Curator: Cătălin Davidescu

Muzeul de Artă Craiova

Palatul Jean Mihail

Printr-o selecție de piese reprezentative pentru perioada anilor ’60 –’90, alături de lucrări de dată recentă, expoziția SE COMPARĂ… îl prezintă pe Constantin Flondor ca artist complex, acesta fiind recunoscut ca unul din cele mai importante nume din arta contemporană românească.

Fără a adera la ideologia care promova agresiv cultul „omului nou” și arta de propagandă care dirija în chip unic „năzuințele și idealurile cetățenilor”, în a doua jumătate a sec. XX, Constantin Flondor a impus, în România acelor ani, spiritul unei arte noi. În acest fel, s-a manifestat, în perioada anilor ’60, unul dintre puținele momente de sincron cu arta europeană. Înființată în 1966, gruparea 111, al cărei membru co-fondator a fost, a marcat profund istoria artei românești, fiind prima asociere a unor artiști dedicați experimentului. A urmat Sigma care a determinat o schimbare radicală în percepția artei de la noi. Pornind de la constructivismul de tip Bauhaus, care promova interdisciplinaritatea între artă și științe, Sigma era axată pe cercetarea limbajului artistic, specializări distincte, precum matematica sau arhitectura, devenind unelte în acest demers. A fost prima formă de colaborare artistică între personalități provenind din domenii diferite, dar cu preocupări comune, gruparea fiind activă în perioada 1969-1978.

În anii ’80 în arta lui Constantin Flondor intervine o turnură radicală. Devine co-fondator al mișcării Prolog (1985), mișcare de factură creștină, care s-a impus, în timp, ca școală de gândire marcând generații întregi de artiști români.

SE COMPARĂ… este prima expoziție a acestui renumit artist la Craiova, și va prezenta peste 60 de lucrări (pictură, grafică, schițe/însemnări, foto, instalație), relevante pentru întreaga sa creație.  

Constantin Flondor (născut în 16 decembrie 1936, la Cernăuți, Bucovina) este un artist vizual care se exprimă în medii diferite, de la pictură, la fotografie, film, sculptură, instalație. Locuiește și lucrează la Timișoara.  

A fost membru co-fondator al Grupării 111, cu care participă la Bienala de artă constructivistă de la Nürnberg (1969) și Sigma (1969-1980), situat în neo-avangarda deceniului 7 al secolului XX, cu care realizează prima lucrare multimedia din România (Multivision). Este co-fondator al grupului Prolog (1985). Preocupat de experimentul în artă, a avut o importantă contribuție și la modernizarea învățământului artistic din Timișoara.

Premii: Premiul „Ion Andreescu" al Academiei Române (2006), Marele Premiu „Opera Omnia" al U.A.P. R. (2003), Premiul Ionel Jianou ARRA, Los Angeles / USA (1993).

Prezent în importante colecții muzeale și private: Tate Modern Londra, Mumok Viena, Ritter Museum Waldenbuch, Maison Rouge Paris, Muzeul Național de Artă Contemporană București, Muzeul de Artă Chișinău, Muzeul de Artă Cernăuți, Muzeul de Artă Cluj Napoca, Muzeul de Artă Timișoara, Muzeul de Artă Iași, Muzeul de Artă Suceava, Muzeul de Artă Arad, Fundația Anastasia București, ș.a.).

Expoziția poate fi vizitată în perioada 6 noiembrie 2020 – 28 februarie 2021, miercuri-duminică, orele 10:00 – 17:00. Intrarea este gratuită în prima zi de miercuri a fiecărei luni. 

Designed with Mobirise web templates